Tot ceea ce trebuie sa stii despre reciclarea aluminiului
February 11, 2023Reciclarea aluminiului presupune un proces in urma caruia deseurile de aluminiu sunt transformate din nou in materie prima care poate fi folosita in productie. Procesul este unul foarte simplu si presupune topirea metalului. Prin aceasta operatiune se consuma mult mai putina energie in comparatie cu procesul de construire sau creare propriu-zisa a unor produse noi din aluminiu.
Unul dintre marile avantaje ale aluminiului este faptul ca acesta poate fi reciclat la infinit. Practic, cantitatea de energie necesara se reduce cu pana la 95%, in comparatie cu productia de aluminiu primar.
Pe langa aceasta, sunt reduse in mod considerabil emisiile de gaze cu efect de sera. Chiar si atunci cand se iau in calcul costuri suplimentare, precum cele de colectare, separare si reciclare, procesul este mai eficient decat in cazul in care s-ar produce aluminiu nou. Astfel, din toate punctele de vedere, reciclarea este mult mai avantajoasa.
La nivel global si pe termen lung se poate vorbi despre economii foarte mari, precizeaza detinatorul unui centrud e colectare fier vechi Timisoara. Trebuie avut in vedere reducere costurilor de capital asociate depozitelor de gunoi, minelor si transportul de aluminiu. Toate acestea impreuna cu o nevoie importanta de a proteja mediul inconjurator.
Ce beneficii aduce reciclarea dozelor de aluminiu mediului inconjurator?
In ziua de azi aluminiul este folosit in mod intensiv la nivel mondial pentru o multitudine de ambalaje de diferite tipuri, in special pentru cel al bauturilor. Caracteristicile principale care fac acest lucru posibil sunt durabilitatea crescuta si greutatea foarte scazuta.
Uite care sunt beneficiile pe care le aduce reciclarea dozelor de aluminiu:
- Economisirea energiei. Prin procesul de reciclare al aluminiului se salveaza intre 90-95% din energia care ar fi utilizata pentru a extrage aluminiul din bauxita. Spre exemplu, atunci cand sunt produse doua cutii de aluminiu se foloseste aceeasi energie ca si cand s-ar produce 60 de cutii din materiale reciclate.
- Reducerea emisiilor cu efect de sera. In cadrul procesului de productie a aluminiului prin extragerea din bauxita se produc cantitati importante de dioxid de carbon. In momentul in care ajunge in natura, dioxidul de carbon devine foarte daunator, atat pentru oameni, cat si pentru mediul inconjurator. Se estimeaza ca in cadrul procesului de productie se obtine acceasi cantitate de dioxid de carbon precum de aluminiu.
- Reducerea resurselor. Chiar daca in mediul natural se regaseste bauxita din abundenta si resursele nu sunt limitate, procesul de obtinere al aluminiului dauneaza grav mediului inconjurator, atat in ceea ce priveste fauna, cat si solul si apa. Reciclarea aluminiului pentru reutilizare protejeaza mediul inconjurator.
- Diminuarea depozitelor de gunoi. Orice deseu care este aruncat in loc sa fie reciclat va ajunge mai repede sau mai tarziu intr-o groapa de gunoi. Prin reciclarea dozelor de aluminiu, cantitatea de astfel de deseuri se va reduce in mod considerabil.
Cum poate face parte reciclarea aluminiului din afacerea ta?
Atunci cand in cadrul afacerii tale produci elemente sau obiecte din aluminiu sau in urma productiei rezulta astfel de deseuri, este important sa cunosti legislatia in vigoare in ceea ce priveste protectia mediului inconjurator. In acest sens, ar fi indicat sa contactezi specialisti bine pregatiti care sa te ajute sa respecti reglementarile. Astfel, ai posibilitatea sa externalizezi catre operatori economici autorizati toate responsabilitatile in ceea ce priveste deseurile.
In acest mod, vei scadea in mod suplimentar cheltuielile firmei prin obtinerea de venituri suplimentare, vei contribui la mentinerea unui pret accesibil al aluminiului si vei proteja mediul inconjurator. Mai mult, te asiguri ca nu vei primi amenzi pentru ca nu ai respectat normele de depozitare ale deseurilor in conformitate cu legislatia existenta. De asemenea, tot mai multi oameni urmaresc sa colaboreze cu companii care protejeaza mediul inconjurator, ceea ce te va ajuta sa ai o imagine faorte buna in piata si sa atragi un numar mult mai mare de clienti.
Astfel, atunci cand conduci o companie care in activitatile ei se interseacteaza cu diferite produse sau suproduse de aluminiu in urma carora rezulta deseuri, este esential sa optezi pentru reciclarea aluminiului. In acest mod vei participa activ la protectia mediului inconjurator si iti vei reduce cheltuielile cu materia prima.